A terminat banii de hotel? Motivul pentru care Horia Tecău merge cu cortul pe munte: „Am învățat că nu pot să fiu tot timpul acolo” | VIDEO EXCLUSIV „Așa-i în tenis”

  • Publicat:

Horia Tecău, cel mai important jucător al României în ultimii ani, a fost invitatul Irinei Fetecău în cadrul emisiunii „Așa-i în tenis” și a vorbit, printre altele, despre momentele în care se decontectează de la orice și chiar și de la sport.

A terminat banii de hotel? Motivul pentru care Horia Tecău merge cu cortul pe munte

În luna mai a anului trecut, Horia Tecău a fost ironizat pe rețelele sociale de către fostul său partener Kevin Krawietz, după ce românul a publicat o poză cu el, în vârf de munte, cu cortul pe fundal.

„Omule, ai terminat-o cu hotelurile? Sau ți-ai cheltuit toți banii câștigați la turnee?!”, a glumit Kevin Krawietz când l-a văzut pe Horia Tecău în drumeție cu cortul.

Horia Tecău s-a amuzat când Irina Fetecău i-a amintit de această remarcă a ultimului său partener din circuitul ATP și apoi a vorbit despre pasiunea sa pentru drumeții, dar și despre hobby-urile sale și cum acestea îl încarcă cu energie.

Jucătorul retras oficial din activitate în vara anului trecut a mărturisit că i-au lipsit lucrurile simple pe vremea când era încă în circuit și a făcut referire la drumețiile pe care le face cu prietenii la munte.

„Viața mea de după tenis îmi oferă mai mult timp pentru lucrurile care mă încarcă, care mă pasionează, cum ar fi natura, muntele, prietenii, lectura. Sunt lucruri destul de simple, ușor de accesat, care mi-au lipsit în timp ce jucam și eram în circuit. Aveam doar episoade foarte scurte de ele și acum am așa o libertate să îmi creez viața în termenii mei, bucurându-mă de toate aceste hobby-uri și bucurii, iar plecatul la munte, în natură, pentru mine este poate hobby-ul care mă încarcă cel mai mult. Nu plec singur, plec într-un grup de prieteni, discutăm, împărtășim. Este activitatea care mă încarcă cel mai mult, cum mă încarcă și să lucrez cu copiii și să împărtășesc din experiența mea alături de copii, dar cumva am învățat că nu pot să fiu tot timpul acolo sută la sută din energie. Am și eu nevoie de momente încărcare, proiect, iar mă încarc, iar proiect… Deci cumva îmi găsesc ritmul în care funcționez cel mai bine. Mă bucur că pot trăi aceste lucruri și aceste hobby-uri după carieră”, a spus Horia Tecău, în cadrul emisiunii „Așa-i în tenis” cu Irina Fetecău.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×